Postarea de faţă, deşi aparent este off topic, este reacţia unui tată la materialul din presă despre copilașii legați de paturi descoperiți în spitalul din Buzău.
Soarta face ca în realitate să locuiesc la nici 5 minute de acel loc, nici nu îndrăznesc să îi scriu denumirea. La nici 5 minute de clădirea aceea rece şi sinistră, modernizată cu fonduri europene, seară de seară ne pregătim de somn jucându-ne cu Maria uţa - uţa cu căruţa şi hai la groapa cu furnici. La nici 5 minute de acel loc ne pregătim de culcare jucându-ne cu păturica Courious George sau cu broasca mare şi verde care cântă alfabetul. La nici 5 minute de noi nişte fiinţe bipede, îmbrăcate în alb, cea mai pură dintre non-culori, lipsite de orice simţire umană sugrumă cu mâinile lor de orci urât mirositoare nevinovate mâini de îngeri, aruncând în noroi biete suflete zburdalnice pentru ca apoi să le zdrobească sub lovituri de cizme mutilate. La nici 5 minute de acea casă a plângerii de unde doar îngerii pot auzi strigătele de ajutor ale micuţilor mutilaţi, piticania noastră doarme lipsită de griji cu capul către sânul cald al mamei şi cu picioarele aruncate de-a valma peste pieptul meu. În acele momente, alţi îngeri plâng iar urechile surde ale orcilor mâncătoare de suflete pure se delectează parcă în ciuda a tot ceea ce este frumos pe lume.
Dar nu numai despre îngerii care au pierdut lupta cu orcile aş vrea să vorbesc aici, ci şi despre noi ... noi ca părinţi, noi ca bunici, noi ca fraţi şi surori mai mari, noi ca societate. Oare avem un rol în această luptă inegală dintre inocenţă şi grotesc, dintre brute deformate de incultură, mizerie şi foame şi copii vinovaţi de faptul că au curaj să respire cu năsucurile lor cât un nasture aerul ce înconjoară orcile? Oare care este rolul nostru în faţa acelor mânuţe mutilate de sfori şi a acelor sufletele pure târâte prin noroaiele unei realităţi aberante? Nu ştiu de ce dar cred că fiecare dintre noi are printre degete urme ale sforilor priponitoare de îngeraşi. Materialul respectiv circulă în spaţiul public de câteva zile, dar nu am văzut nicio luare de poziţie a societăţii, a noastră. În afară de câteva instituţii ale statului care s-au autosesizat, nu s-a întâmplat nimic...şi poate unul-doi care şi-au arătat indignarea prin varia comment-uri sau pe vreun blog, în rest nimic. Normele gândirii cantitative, precum şi gândirea cu stomacul au scos în stradă sute de oameni când a venit vorba de vreo modificare la taxa de poluare. Acum este vorba despre îngerii noştri care pierd zilnic lupta cu orcile.... Nu ne mişcă acest lucru...gândirea normativă este la locul ei ... nu este al meu...noi să fim sănătoşi. Iar când ne simţim sforile printre degete, băgăm mâinile adânc în buzunare. Probabil că o să folosim căştile de la androidele noastre pentru a nu mai auzi plânsetele îngerilor priponiţi de zăbrele pătuţurilor care peste noapte au fost transformate de orci din spaţii liniştite şi calde în închisori de suflete. Acum când eu scriu asta, Maria doar ce rearanjează hainele din dulap, Mihaela o urmăreşte cu o banană, poate - poate o mai prinde să mai muște o dată, iar la 5 minute de noi îngerii plâng. Mâine în zori o să trec chiar pe lângă zidurile în interiorul cărora orcile maltratează îngerii în continuare, la adăpostul indolenţei noastre, până la sfârşitul anchetei. Eu mâine o să trec pe acolo şi nu am să fac nimic ... Mă gândesc cu groază că în tot acest timp îngerii plâng şi noi ne îndesăm mâinile în buzunare, căştile în urechi şi gândurile în cotidianul noroios al unei existenţe în care sufletul are preţ de taxă auto.
***
La ora la care îmi închei postarea, 04.30, ninge, iar fetele mele dorm. O să mă pregătesc să o întind la birou ... am de lucru. Și la fel ca mine mulți alții, chiar și orcile din schimbul de dimineață; cu siguranță se pregătesc de o nouă zi în care sforile pătrund nemilos în carnea crudă a sufletului îngerașilor, care acum, probabil, printre suspine amare dorm ... Peste câteva ore or să o ia de la capăt!
P.S. Folosesc termenul de orci pentru că dacă le cataloghez ca fiind animale risc să jignesc vulpile, lupii, urșii, mistreții, căprioarele, cârtițele etc ... ele niciodată nu își leagă puii, nu își maltratează propria carne, nu își sugrumă cu sfoara propriul sânge. Să ne ajute Dumnezeu, căci e clar că nu știm ce facem!
