Încep postarea cerându-mi, din nou, scuze pentru întârziere. Din motive asupra cărora nu insist am făcut o pauză cam lungă între postări, lucru care nu mă bucură. Așa că am să încerc să recuperez prin a face o retrospectivă a celor petrecute cât timp am lipsit de pe blog.
1. Prima excursie a fetelor
Chiar la începutul vacanței școlare, fetele mele au fost invitate de un grup de elevi, din clasa Mihaelei, să meargă împreună cu ei undeva la munte într-o excursie de trei zile. Așa că ne-am apucat noi de liste, de cumpărat una - alta și în final de făcut bagaje.
Niciodată Maria nu a mai fost plecată de-acasă fără să fiu și eu în preajma ei, așa că tocmai ce înregistram o premieră, ale cărei consecințe aveam să le realizez mai târziu. Am aranjat noi toate cele trebuincioase, am încercat, fără succes să culcăm piticul mai devreme decât era obișnuit (nu a ținut) și de dimineață am plecat cu toții către punctul de întâlnire. Stresat de ideea de a fixa scaunul Mariei în microbuz, de ideea de a găsi loc bagajelor și de astfel de mărunțișuri, de-abia când a plecat microbuzul de lângă mine mi-am dat seama că am rămas singur. Am întins-o apoi către birou, deși era sâmbătă dimineața și până seara pe la ora 19.00 nu am mai plecat de acolo. După cele 300 de telefoane regulamentare, minim, mi-am dat seama că fetele sunt în regulă și că șoferul mi-a ascultat rugămintea de a conduce mai prudent decât o face în mod normal. Spre seară am ajuns acasă ... iar aici lucrurile s-au schimbat brusc. Intrat în casă, m-a întâmpinat imaginea care avea să îmi ude ochii. Patul într-o vraiște totală, motanul de pluș, Tomiță, aruncat pe marginea patului, câteva dintre cele șase mingii de-a valma pe parchet printre cele câteva bluze ale Mariei la care renunțase Mihaela de dimineață. Imaginea era oarecum familiară, problema era că de data asta eram doar eu, singur. Fetele erau la cca. 200 km distanță. Fără vreun efort anume o și vedeam pe Maria cum a lăsat motanul pe marginea patului, cu capul romboidal atârnând, cum se chinuia să mute mingea verde dintr-o mână în alta în timp ce Mihaela încerca să îi pună geaca roz, cum trăgea de colțul finetului aflat pe căluțul - balansoar când îi trăgeam ciubotele ... Dar în tot vacarmul ăsta din creierul meu îmi dădeam seama, din ce în ce mai trist de faptul că sunt singur, iar Maria se atârnă de marginea unui alt pat, care nu este al ei, că nu va mai dormi între noi diseară, că ... că stau în mijlocul casei și nu am cui să îi spui Salut Maria! Ce mai faci tati?! Am încercat să mă apuc de una de alta, erau atâtea de făcut prin casă, dar nu am reușit. Într-un final seara s-a terminat la niște prieteni, unde aveam să rămân peste noapte. Chiar nu puteam merge acasă. A doua zi, duminică, la 05.30 deja eram la birou. Abia luni aveau fetele să se întoarcă acasă. Din păcate eu nu am fost acolo, eram la Institutul de Fizică de la Măgurele, la o dezbatere privind datarea cu radiocarbon în arheologie. Seara, când ne-am regăsit cu toții după trei zile interminabile Maria dormea - era normal era ora 23.00. A doua zi, în premieră, a venit și m-a pupat. Era bucuroasă, cât despre mine ... ce să mai spun. Eram cu toții. Chiar dacă duminică seara făcusem casa bec - acum era la fel, ca sâmbătă dimineața. Bucuria a fost enormă.
2. Este primăvară, ne apucăm de grădinărit
 |
| Gazonul proaspăt plantat |
După o primăvară destul de capricioasă, cu multe zile de ploaie și ger, uneori chiar cu zăpadă, pare să se fi terminat cu vremea urâtă. Așa că am reapucat cazmaua de coadă și ne-am pus pe treabă.
Anul acesta, pe lângă solarul cu legume, ne-am propus să amenajăm un loc în curtea din față, un spațiu cu gazon și jucării de exterior pentru Maria. Piscina o avem - dar încă nu este cazul, nisipul pentru groapa cu nisip este, slavă Domnului, leagăn avem ... și cu timpul poate reușim să cumpărăm și altele în ton. Primul lucru ... săpatul.
Cum era de așteptat, Maria avea să îmi dea o mână de ajutor foarte prețios. Venea și verifica periodic calitatea săpăturii, fiind fascinată de râme, rădăcini și gândaci. După ce în două zile am săpat grădina din fața casei a urmat plantatul gazonului. După temeinice documentări despre cum se procedează, în cel mai pur stil românesc am trecut la improvizații: locul tăvălugului a fost luat de niște plăci de OSB rămase de la construcția casei, locul nivelatorului a fost luat cu succes de greblă și tot așa. Plantarea efectivă am făcut-o în cel mai profesionist mod cu putință, din lighean, cu mâna, sistemul ochiometric fiind de bază. După ce am plantat uniform semințele în pământul proaspăt săpat, am trecut la tăvălugire - păcat că nu avea cine să ne filmeze, mulțam de ajutor lui Dan. Fiecare cu câte două plăci de OSB pe care le aruncam de colo - colo, pe care dansam țonțoroiul câte 2-3 minute. Cele 90 de kg ale mele și cele peste 110 ale lui Dan, unchiu, au meritat din plin investiția. Așa cum era frumos, după vreo două zile de ger au urmat trei zile de covor de zăpadă, de ziceam că mai bine semănam grâu. Nu mai speram la nimic și tare rău îmi părea. Zilele trecute însă - din păcate nu am fotografie, dar o să fac, am constatat că într-un covor uniform gazonul a răsărit tot. Așteptăm câteva zile de căldură.
După agrement am trecut la mâncare. Am săpat solarul și am semănat legume care au avut succes anul trecut în alimentația Mariei: roșii, ardei gras, rădăcinoase, ceapă. Am prins câteva zile de soare și deja duminică, cu bucurie am constatat că unele dintre plante deja se vedeau la suprafața solului. Sperăm că și anul acesta o să avem legume sănătoase pentru Bibi.
Promit cât de curând o postare cu năzbâtiile cele mai noi ale piticului nostru iubit!
