Alimentația Măriucăi

sau cum am pus eu mâna pe lopată și cazma

     Cu ceva vreme înainte de a se naște Maria soția mea s-a informat temeinic despre alimentație, atât a ei în vederea bunul mers al sarcinii și ulterior pentru perioada alăptatului, dar mai ales în vederea diversificării. Fac mențiunea că în perioada ante-sarcină ne înscriam și noi în rând cu lumea, E-urile fiind omniprezente în viața noastră precum nisipul în deșert. Foarte puțin spre deloc ne controlam alimentația, iar rafturile cu produse bio  ne săreau în ochi doar pentru că aveau mult verde. Sursa principală de carne o reprezentau galantarele hipermaketurilor, iar de pe la bunici de la țară luam ocazional vreo pasăre sau alte produse oferite în principiu din rațiuni economice și nu din vreo grijă aparte pentru o alimentație sănătoasă. Prăjelile și uleiul de floarea soarelului, pâinea feliată, la ambalaj, și legumele E-onizate completau tabloul.

     Așa cum am spus, apariția Mariei la orizont avea să schimbe aceste lucruri radical. În primul rând Mihaela, soția mea, a se vedea la poză, în ciuda protestelor mele a eliminat din alimentație carnea din comerț, a făcut dispărut uleiul de floarea soarelui din debara și a renunțat la legumele cumpărate din hipermarket.

     Maria s-a născut în septembrie, pe 20 - exact de ziua surorii mele - așa că diversificarea știam că nu va începe mai devreme de 20 martie.

Primele șase luni - Maria a avut alimentația bazată exclusiv pe tzitzi, ea devenind o tzitzi lover încă din primele zile de viață. După trauma pe care, din păcate, toți bebelușii din lumea civilizată sunt condamnați să o experimenteze în maternitățile moderne, Mihaela s-a chinuit îngrozitor cu aducerea pruncului pe calea cea bună. Cu cearșaful între dinți, cu mâinile efectiv încleștate de marginea de fier a patului de spital și înarmată cu o voință ce doar la o mamă o poți găsi, cu lacrimi de durere, dar și de bucurie în ochi, o ținea pe fată la piept zi și noapte (nu mă lasă să postez nicio fotografie din acele momente). Încet - încet Maria s-a prins ce așteptări avem de la ea. În ciuda indicațiilor prețioase ale unui personal medical subcalificat, de genul nu ai lapte sau nu e bun laptele, nu se satură copilul ori lasă că ce...laptele praf e foarte bun, Mihaela s-a încăpățânat să alăpteze copilul. Pentru a nu mai lungi povestea, spun doar că Maria a fost alimentată exclusiv cu tzitzi în primele 6 luni, nu tu ceai, apă sau orice altceva, nimic. Asta a fost simplu pentru mine, era o chestiune between ladies. De prin ianuarie - februarie însă lucrurile aveau să se schimbe drastic. După îndelungi căutări de posibile surse de alimente sănătoase, curate am ajuns la cea mai bună soluție, zicem noi, să ne cultivăm propriile legume! Bun, zis și făcut, dar simțeam că povestea de-acum încolo mă privea. Bunicii soției au o casă și un lot de pământ aferent undeva la cca. 14 km de Buzău, în apropiere de șoseaua E85 Buzău - București, deci la cca. 15 minute de mers cu mașina. Prin februarie am cumpărat un lot de 100 de pahare din plastic, vreo 30 kg de pământ de flori, fără substanțe dubioase în compoziție și semințe: roșii, sfeclă roșie, pătrunjel de rădăcină, păstârnac, morcov, ardei gras, ardei kapia, vinete, ridiche neagră. A urmat apoi un superb weekend în grădină, adică deasupra căzii punând semințe în pahare - a se vedea parțial, pe bar, în plan secund în fotografie de dedesubt.

     Odată setul de 10 pahare rezolvat îl transportam pe bar, acolo unde, cândva aveam un butoiaș de 3 l din lemn de dud, primit de la un bun prieten din București, Petrică, plin cu țuică de prună. Și uite așa, ușor - ușor, ne-am transformat locuința într-o mică/mare seră.

     Cum s-a topit zăpada am mers la țară și am încercat să încroșpesc un solar. Ceva idei aveam, de la părinții mei care în trecut au avut asemenea preocupări. Pentru că material lemnos am găsit prin curte, slavă Domnului, am fost nevoit să cumpăr vreo 200 m de sârmă și cca. 50 mp de folie. Din fericire pentru mine nu am sărit de 160 - 200 lei. Cu ajutorul substanțial al unui bun vecin de-al bunicilor, Marian, am ridicat în câteva ore minunatul solar (a se vedea, parțial ce e drept, în imagine). Tot Marian s-a oferit să îmi aducă și câteva căruțe cu pământ bun, din câmp, pentru solar.

     Pe undeva prin martie - aprilie 2012 am săpat în solar, am cărat cu roaba tot pământul adus din câmp și am transportat de acasă toate paharele cu răsaduri, pe care apoi, fir cu fir le-am replantat. La fiecare 2 zile mergeam la țară direct de la birou să deschid solarul, să ud și să plivesc. Prin aprilie deja scosesem să transplantez în grădină roșii, vinete, ardei, broccoli. Într-un petec de grădină am pus pentru toamnă rădăcinoase dar și salată și ridichi de lună ș.a. Nu am folosit nimic pe post de îngrășământ spre disperarea bunicilor și nici nu am stropit vreodată plantele sau legumele. Spre bucuria noastră totul a decurs cât se poate de bine, iar prima legumă gustată de Maria din producție proprie a fost ceapa verde, care i-a plăcut la nebunie.

Post 6 luni: Întreaga alimentație legumicolă a Mariei s-a bazat strict pe producție proprie și pe legume din grădina părinților mei de la Brăila, puse de ei la țară, acolo. În momentul în care am putut introduce carnea în alimentația fetei o nouă problemă s-a ivit la orizont, dar aveam să constat că nu era cea mai stufoasă. Cele câteva găini ale bunicilor noștri erau planificate pentru producția de ouă, iar să mergem lunar la Brăila, la bunicii mei, era ultima variantă pe listă. Spre norocul meu am identificat un coleg, ai cărui părinți au o micro-fermă în apropiere de oraș și care m-a asigurat că păsările erau crescute așa cum ne doream noi. Astfel că el a devenit sursa noastră de carne de pasăre de țară. Aproape lunar cumpărăm câte o pasăre (găină, rață, curcan), ceea ce este perfect pentru noi, dar mai ales pentru Maria. Dacă dorește careva o să vorbesc cu Mihaela să ne spună niște rețete de pateu, ciorbe, orez cu carne, budincă etc. și cam tot ce îi pregătește ea Mariei. Ehee....cu lactatele....cu lactatele se schimbă foaia tăticule! Am constatat cu stupoare că dacă încerci să cumperi lapte de capră - cunoscătorii știu de ce este nevoie de lapte de capră - trebuie să ai cunoștințele și legăturile unui traficant de stupefiante. Nu știu cum este în altă parte, dar în Buzău exact așa stau lucrurile. Prin magazine ioc, nici lapte nici brânză, pe la cunoștințe .... ioc, cine naiba crește capre la bloc!? La un moment dat găsisem pe cineva, care cunoștea pe cineva care avea o rudă, rudă care avea un vecin undeva la munte care creștea capre....dar cum aduceam laptele de la 60 de km dinspre munte...și nici nu știam dacă acel cineva vinde laptele de capră...poate avea doar țapi...informația era destul de ambiguă, oricum. O altă variantă apărută la orizont era cineva care cunoștea pe cineva la Pietroasele, care avea un vecin care creștea capre și probabil că avea să vândă lapte ... măcar era mai aproape, dar într-un final s-a dovedit că respectiva persoană nici nu își cumpărase vreodată capre! Oricum, după îndelungi căutări am găsit să cumpărăm ... o capră cu ied cu tot, și eram pe punctul de a o face. Totuși, Mihaela, a bătut chioșc cu chioșc în Piața Producătorilor Tradiționali de lângă Piața Centrală din Buzău și se ruga cu cerul și cu pământul pentru 2 l de lapte de capră pe săptămână. La a nu știu câta încercare a găsit o doamnă dispusă să ne salveze, așa că Fericire....am scăpat de crescut capre!!! Din laptele de capră îi facem brânză, pe care fata o servește regulat la micul dejun asociată cu pară sau cu banană.

     Cel mai important este faptul că ușor - ușor am renunțat total la Mendeleev cu aditivi și avem aceeași alimentație cu fata. Pâinea ne-o facem singuri, la cuptor, cu făină de la țară, legumele produse astă vară sunt congelate în frigider, alături de varia fructe, inclusiv fructe de pădure, iar carnea de pasăre de la țară nu a mai fost înlocuită cu nimic. Ciudat este faptul că ocazional, când mai dăm cu nasul de E-uri organismul reacționează destul de rapid. Totuși, ne-am păstrat un obicei, cam de 2 ori pe lună mergem la un fast-food in mall-ul din Buzău și ne desfătăm, în amintirea vremurilor de mult apuse, cu câte un meniu mendeleevean.